Când politica devine mai importantă decât viața, iar drama unei familii e transformată în muniție pentru agenda ideologică.
Trăim vremuri în care moartea unui om nu mai e o tragedie care să cutremure o comunitate, ci o ocazie pentru unii să dea cu pietre. Să te folosești de lacrimile unei mame, de durerea unei familii, doar ca să-ți faci punctaj politic… asta nu mai e nici măcar ipocrizie, e ticăloșie pură.
În mandatul lui Coliban, Brașovul a fost „salvat” de la orice toaletare. Sub flamura progresistă a unui „oraș verde”, useriștii au abandonat complet întreținerea arborilor. Totul a fost lăsat de izbeliște, pentru poza perfectă pe Facebook și sloganuri despre „natură nealterată”. Astăzi vedem rezultatele: oameni mor sub copaci neîngrijiți, iar efectele delăsării lor încă bântuie orașul.
Coliban și useriștii lui nu mai sunt la putere — brașovenii au înțeles ce înseamnă administrație de fațadă și i-au trimis acasă la ultimele alegeri. A revenit George Scripcaru, tocmai pentru că oamenii au vrut din nou un oraș gestionat serios. Dar ce fac acum aceiași useriști care îl însoțeau pe fostul primar „verde”? Urlă din toți rărunchii că trebuie schimbată conducerea Regiei Pădurilor Kronstadt pentru că au fotografiat un camion care căra lemne, după toaletările absolut necesare făcute în oraș.
Câtă ipocrizie încape în oamenii ăștia? Pe de o parte acuză regia că toaletează copacii și cer demisia directorului, pe de altă parte țipă că, din lipsa toaletărilor din anii lor de mandat, s-a produs tragedia.
Aceștia sunt „verzii” Brașovului: fără suflet, fără rușine, dar cu un marketing de doi bani despre „salvarea naturii”. Pentru ei, moartea e doar o șansă să-și regleze conturile politice, să țipe în continuare că „e de vină cineva” — oricine, numai ei nu.
Noi nu suntem în slujba partidelor, a contractelor publice sau a rețelelor progresiste care vin să ne spună cum să trăim și cum să murim. Suntem în slujba oamenilor. A celor care muncesc cinstit, care își duc crucea în tăcere și care vor doar să fie lăsați să-și plângă morții în liniște.
România de azi e obosită de mascarada asta progresistă. De ipocrizia celor care ne predică „valori europene” cu lacrimi de crocodil, dar nu-și asumă niciodată greșelile. Pentru noi, fiecare mort e un fiu al neamului plecat mult prea devreme — nu o ocazie de PR.
Și poate că ăsta e motivul pentru care trebuie să ținem vie o presă a cuvântului liber, un Grai Viu. Ca să spunem răspicat când oamenii sunt folosiți ca obiecte, când drama devine oportunitate și când progresismul arată, din nou, că n-are suflet.
Lasă un răspuns